România îşi confirmă, o dată în plus, sprijinul masiv pe care l-a acordat până în prezent şi este decisă să îl acorde, în continuare, Chişinăului.
Gheorghe Cojocaru: „În ciuda unor reacţii ostile, zgomotoase, provenind dintr-o zonă marginală, ori de câte ori, vizitează Chişinăul, preşedintele Traian Băsescu se simte ca acasă în Republica Moldova. Or, mai mult decât atât, după cum s-a sugerat în presa locală, în anticiparea sosirii sale, i s-a urat să se simtă aici, simplu, acasă. Diferenţele oricum sunt de nuanţe, ele subliniind atitudinea caldă şi ataşamentul uman al unui important segment din societate faţă de preşedintele Băsescu, ca o recunoaştere publică a efortului său de apropiere, de susţinere, pe diverse planuri, şi de încurajare a clasei politice şi a oamenilor simpli din stânga Prutului, în ceea ce priveşte parcursul european al Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Vizita lui Traian Băsescu are loc pe fondul aşteptărilor autorităţilor de la Chişinău, în legătură cu deciziile reuniunii Uniunii Europene la înalt nivel de la Vilnius din toamnă. Ce elemente noi aduce vizita preşedintelui României, din acest punct de vedere?
Gheorghe Cojocaru: „Vizita preşedintelui Traian Băsescu, liderul unei ţări membre a Uniunii Europene, aduce mai multă încredere şi mai mult optimism referitor la perspectivele de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, într-un timp previzibil, dar şi îndemnul de a persevera pe această cale şi de a face ireversibilă, în special, ca asumare politică univocă, opţiunea integrării europene. România îşi confirmă, prin aceasta, o dată în plus, sprijinul masiv pe care l-a acordat până în prezent şi este decisă să îl acorde, în continuare, Chişinăului, văzând în apropierea Republicii Moldova de Europa un succes şi al clasei politice de la Bucureşti.”
Europa Liberă: Preşedintele Băsescu