Sărbătorit în ziua de 20 iulie a fiecarui an, Sfântul Ilie a devenit în mitologia populară un personaj aparte, cu o poveste diferită de cea propovăduită de creştinism. Un muritor bun la suflet, dar iute din fire, Ilie a fost ispitit de diavol să îşi ucidă părinţii sau, în alte variante, surorile ori întreaga familie. Pentru a-şi ispăşi păcatul de moarte, Ilie s-a supus la felurite cazne, fe-recându-se vreme de 40 de ani într-un bordei sau beci, mergând în genunchi pentru a căra apă cu gura şi a uda un lemn putred, sau aruncându-se în flăcările unui rug alcătuit din lemne strânse din pădure timp de 9 ani.

Împăcat de pocăinţa şi durerea lui Ilie, Dumnezeu l-a ridicat la ceruri, l-a aşezat printre sfinţi şi i-a dăruit un car de foc tras de doi ori patru cai înaripaţi şi un bici de foc cu care să facă prăpăd printre draci. Împins de o ură năvalnică faţa de creaturile întunericului care îl amăgiseră să îşi omoare rudele şi stăpânit de o uriaşă putere, Sfantul Ilie a devenit în curând spaima tuturor diavolilor. Atât de mare era puterea lui încât, atunci când o cohortă de draci a început a ridica un turn pe care să ajungă la cer şi să îl dea jos de pe tron pe Dumnezeu, acesta l-a chemat în ajutor pe Sfântul Ilie, poruncindu-i: “mergi cu tunul de trânteşte pe draci la pământ”. Înverşunarea Sfântului Ilie era atât de mare încât distrugea toţi diavolii care îi ieşeau în cale, neascultând vorba lui Dumnezeu de a mai lăsa “câţiva de sămânţă” pentru păcatele oamenilor. Neascultarea dar mai ales forţa titanică a sfântului, care despica cerul şi pământul, stârpea femeile şi animalele şi zguduia însăşi tronul celui de sus, a făcut ca Dumnezeu sau Maica Domnului să îi paralizeze o parte a trupului, lăsându-l ciung de mâna dreaptă, olog de piciorul drept, asurzindu-i o ureche şi ologindu-i un ochi.

Există tradiţii populare diferite din toate zonele geografice ale Românei,