IAȘI. Cele două suspecte că au jefuit două pensionare sunt cercetate în libertate.
Procurorii au menționat că Poliția nu a propus arestarea preventivă a Florentinei Balan (23 de ani), din Suceava, și a Nadiei Iosub (29 de ani), din Pașcani, suspectate de furt calificat în formă continuată.
„Poliția municipiului Iaşi nu a propus luarea măsurii arestării preventive faţă de cele două învinuite¸ cercetările continuând cu acestea în stare de libertate, însăşi organele de poliţie dispunând punerea în libertate a lor“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prim-procurorul adjunct Irina Perjoiu.
Potrivit oamenilor legii, cele două individe intrau în casele pensionarelor, sub pretextul că vând pături și lenjerii de pat și făceau tot posibilul pentru a rămâne singure în cameră. Anchetatorii au susținut că acestea profitau de neatenția persoanelor în apartamentele cărora se aflau și furau tot ce le pica în mâini.
Pe 4 iunie, cele două au pătruns în locuința unei femei de 89 de ani și au sustras suma de 2.000 de lei, iar, pe 3 iulie, au luat din apartamentul unei femei de 77 de ani suma de 2.700 de lei. Banii au fost recuperați.
IAȘI. Cele două suspecte că au jefuit două pensionare sunt cercetate în libertate.
Procurorii au menționat că Poliția nu a propus arestarea preventivă a Florentinei Balan (23 de ani), din Suceava, și a Nadiei Iosub (29 de ani), din Pașcani, suspectate de furt calificat în formă continuată.
„Poliția municipiului Iaşi nu a propus luarea măsurii arestării preventive faţă de cele două învinuite¸ cercetările continuând cu acestea în stare de libertate, însăşi organele de poliţie dispunând punerea în libertate a lor“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prim-procurorul adjunct Irina Perjoiu.
Potrivit oamenilor legii, cele două individe i