ARDERI
- Aş dori să-i fac o surpriză fetei mele, care în iulie împlineşte 40 de ani, cu această scrisoare deschisă. Deşi locuim în Canada, şi ea, ca şi mine, suntem cititoare fidele ale minunatei reviste "Formula AS". Dacă apreciaţi că epistola mea poate fi publicată, m-aş bucura -
Astăzi e ziua ta şi m-am gândit ca darul meu pentru tine să fie o scrisoare în care să-ţi spun cât de mult te iubesc, în faţa lumii întregi. Acum şi mereu, la fel ca atunci când erai doar copil. Mă bucur şi mi-e dor de mine, de cea cu 40 de ani în urmă, când eram tânără, fericită şi, chiar dacă aveam multe lipsuri materiale, te aveam pe tine. În loc să-ţi umplu viaţa cu jucării, ţi-am umplut-o cu afecţiune. Acum mă întreb când oare s-a transformat copilul meu dulce, pufos şi mic, într-un adolescent, apoi un adult, deschis, generos, prietenos şi vesel?
Mă întreb când a trecut timpul, de la momentul în care plângeai în braţele mele, speriată de cine ştie ce poveşti sau lucruri pe care nu ţi le puteai explica? Doamne, unde sunt anii aceia? Îmi vine să plâng, pentru că tu eşti adultă, ai copii, iar eu nu am învăţat încă să fiu adultă. Încă mă sperie furtunile de vară cu tunete şi fulgere, încă mă sperie întunericul, încă am nevoie să aud cuvinte dulci, de mângâiere, şi nu am înţeles că sunt bunică, deşi văd cum îmbătrânesc şi cum îmi cresc tot mai mulţi ghiocei la tâmple! Doamne, aş da orice pe lume să mai fiu tânără, să mă întorc la vremurile trecute, când viaţa era simplă, când tu erai copil. Când, în naivitatea mea, credeam că toată lumea din jur este fericită, deoarece eu eram fericită. Sufletul meu nu era încărcat cu mizeria lumii. Râdeam colorat şi eram luptătoare, eram învingătoare. Mereu. Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste? A trecut, a zburat ca o clipă şi, pentru că paşii mei coboară acum panta vieţii, vre
