Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omar Hayssam a fost PREDAT Poliţiei Române. El se află în ARESTUL Poliţiei Capitalei

Publicat in Romania Libera, vineri 19 iulie 2013 ·

UPDATE. Poliţia Română confirmă printr-un comunicat că Omar Hayssam se află în custodia sa.

"Omar Hayssam se află în custodia Poliţiei Române. Acesta a fost introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său.

Persoana în cauză a fost condamnată la data de 29.06.2010 de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 3 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă.

La data de 30.10.2012 a fost emis pe numele acestuia, de către Curtea de Apel Oradea, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru acte de terorism.

La data de 23.11.2012 a fost condamnat de Tribunalul Municipiului Bucureşti la 16 ani închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni".

---

Omar Hayssam este condamnat în mai multe dosare. Unul dintre acestea se referă la o delapidare cu prejudiciu foarte mare, aproximativ 20 de milioane de euro, are termen de judecată la 23 iulie la Tribunalul Bucureşti. Este vorba despre dosarul Manhattan.

În acest dosar sunt cercetate cinci persoane: Omar Hayssam, fratele acestuia, Mohamad Omar, cumnatul Mihai Nasture, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi.

Anchetatorii spun că cei cinci "au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water şi SC Rio Soft Drinks SA în cadrul altor societăţi din "Grupul Manhattan".

---

Omar Hayssam urmează este în Poliţiei Capitalei, potrivit unor surse din cadrul poliţiei. El va fi transferat într-un penitenciar de maximă siguranţă. Hayssam a fost predat la ora 6.40.

CITEŞTE ŞI: HAYSSAM PRINS. Consilier prezidenţial: Mulţi NU vor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 21 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 36 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 36 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 57 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 56 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°