Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gropi fantoma in zona relicvelor de la Tasad

Publicat in Bihor Online, vineri 19 iulie 2013 ·

Scris de Dan Birta - Sătenii care scot balastru, de când lumea, de pe Valea Stracoşului, ar vrea să se restrângă zona protejată.

Ca în multe alte zone protejate din ţară care impun interdicţii sătenilor, şi Situl Natura 2000 de la Tăşad a încins spiritele printre localnici.

Pe de-o parte, custodele rezervaţiilor naturale, paleontologice şi arheologice din zona Tăşad, şi anume Muzeul Ţării Crişurilor, e obligat de lege să impună măsurile de conservare printr-un regulament. Iar de cealaltă parte, sătenilor le e greu să înţeleagă de ce, dintr-odată, trebuie să renunţe la practicile lor dintotdeauna, fie agricole, fie de folosire a balastrului.Excavaţii „fantomatice”

Observând excavaţii de nisip şi pietriş în zona protejată, muzeografii au sesizat la începutul acestei luni Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM). „Comisarii noştri de mediu au găsit în zona indicată de custodele rezervaţiei, şi anume Valea Stracoş şi Valea Cuţii, trei gropi cu adâncimi între 1 şi 5 metri şi diametre între 5 şi 10 metri. Din cea mai mare se excavaseră circa 160 de metri cubi. Colegii mei şi muzeografii au mers şi la Primărie să cheme un reprezentant al autorităţii locale pe teren dar li s-a răspuns că în zona respectivă e proprietară o asociaţie de păşunat. Întrucât nu au putut fi identificaţi autorii excavaţiilor, s-a sesizat Poliţie Locală şi Judeţeană pentru depistarea acestora”, ne-a declarat ieri comisarul şef al GNM Bihor, Viorel Ţepele.Sătenii vs. siturile

Pusă la curent cu situaţia apărută, primarul Sabina Fărcuţa al comunei Drăgeşti se simte datoare să transmită şi nemulţumirile sătenilor afectaţi de apariţia Sitului Natura 2000 pe lângă situl paleontologic şi cel arheologic.

„Nu ştiu de când sunt excavaţiile acelea. E o zonă unde nu s-au făcut săpături arheologice şi oamenii nu aveau de unde să ştie că e interzis să scoată balastru.

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 39 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 37 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 39 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 38 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 6 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°