• elevii lui Vasile Miriută au avut parte de o lansare pe motoare la show-ul desfăsurat miercuri seară, la stadion • generatia care a înfruntat pe Juventus în 1999 a făcut un 4-4 „ca la teatru“ cu echipa politicienilor antrenată de deputatul Munteanu • crainicul Cristian Topescu a încîntat asistenta cu remarci mestesugite: „Adrian Rădulescu joacă fotbal cu două mingi, una o tine sub tricou“, „Se dă pinalty doar atunci cînd spune presedintele Gheorghe Stefan“, „Antrenorul Munteanu face schimbări din 3 în 3 minute, ca la hochei“, „Viorel Măstăcăneanu nu dă indicatii, dă prime“, „De cinci minute suntem în ultimul minut de joc“ etc • concertul sustinut de Phoenix a tinut pînă după miezul noptii •
Prezentarea lotului echipei Ceahlăul suporterilor, înainte de startul noului sezon competitional a adus în tribunele arenei din Piatra Neamt o asistentă modestă, dar cu inima alături de ceea ce înseamnă fotbalul pietrean. Spectacolul intitulat „FC Ceahlăul, 20 de ani în Ligă“ a început la 19.30 cu un meci între generatia Juventus, coordonată de pe margine de Viorel Măstăcăneanu, presedintele CA al FC Ceahlăul, si echipa politicienilor locali, „plombată“ cu jucători old-boys ai galben-negrilor, selectionată antrenată de deputatul Ioan Munteanu. După 14 ani de la meciul cu Juventus, spectatorii i-au putut revedea în teren pe Cîmpeanu, Lefter, Soimaru, Solomon, Atomulesei, Domsa, Angelo Alistar, Leo Grozavu, Mihai Ionescu, Tiberiu Serban, Costel Ilie, Scînteie, Florin Axinia si Mihai Nemtanu, jucătorii care au încheiat fără înfrîngere duelul cu italienii din cupa UEFA - Intertoto. A fost atunci 1-1, la Piatra Neamt si 0-0, în deplasare. Semn că timpul nu iartă, peste unii trecerea anilor si-a pus vizibil amprenta, în timp ce altii, după cum comentau microbistii din tribune, ar putea face fată si acum măcar cîteva minute într-o ligă unde ritmul e ceva mai redus. Duelul cu „ga