Consiliul de stabilitate financiara (FSB) a intocmit o lista cu noua mari companii de aigurari, al caror eventual faliment ar putea antrena riscuri uriase pentru sistemul financiar international.
Este vorba, potrivit unui comunicat FSB, de grupurile Allianz (Germania), AIG (SUA), Generali (Italia), Aviva (Marea Britanie), Axa (Franta), MetLife (SUA), Ping An (China), Prudential Financial si Prudential plc, ambele din Statele Unite. Lista a fost elaborata in colaborare cu Asociatia internationala a controlorilor financiari (IAIS).
Respectivele companii sunt invitate sa adopte masuri preventive pentru a acoperi riscurile pe care ele le reprezinta in caz de faliment, inclusiv prin majorarea fondurilor proprii. Intr-o prima reactie, asiguratorul german Allianz s-a aratat prea putin ingrijorat de ideea de a se regasi pe aceasta lista.
„Chiar daca nu suntem intotdeauna de acord cu faptul ca sectorul de asigurari in general, si Allianz in special, reprezinta vreun risc sistemic, luam act de decizia FSB si, de asemenea, vom sustine pe viitor eforturilor in favoarea unor piete financiare stabile”, a declarat Dieter Wemmer, membru al consiliului director al grupului.
„Allianz dispune de un model de activitate bine stabilit si robust, de o baza financiara foarte solida si de o rentabilitate durabila. Prin urmare, suntem bine pozitionati pentru a face fata unor noi exigente care decurg din prezenta noastra pe lista, indiferent de natura acestora”, a adaugat el.