Suntem, în pofida unor declarații tembele, cum ar fi cea conform căreia școala românească fabrică tâmpiți, una dintre țările lumii cu cei mai mulți olimpici. Avem, la toate marile confruntări ale minții, vârfuri care ne fac cinste. Comunismul, pe lângă rele, a școlarizat aproape tot poporul. Încă livrăm lumii, pe gratis și pe lefuri joase, ingineri și doctori, și profesori. Am găsit în universități în SUA și America Latină, dar îi descoperim oriunde pe mapamond, profesori universitari, șefi de catedre plecați din țara mea. Unii au plecat din vremea lui Ceaușescu. Ce face țara mea azi, acum, cu mințile ei? Am citit îngrijorat știrea legată de inginera cu diplome și masterate în robotică din Timișoara care e femeie de serviciu, măturăreasă, societatea negăsind ceva mai potrivit pentru ea. Cum e o asemenea țară? Sau, mai cu îndreptățire, mai există o asemenea țară?

Am scris cândva un articol care se chema ”Sunt cetățean al unei foste țări”. Am crezut că e un reflex al îndurerărilor mele de moment. Nu-i așa. Îndurerările revin. Ce se petrece cu noi oameni buni și oameni răi, fiindcă nu ducem lipsă nici de așa ceva?

Citesc tot mai des că am devenit o colonie. Nu cred că suntem o țintă universală, dar o adresă pentru corupție și jaf, da. Iar colonie devenim pas cu pas, printr-o complicitate internă mizerabilă, pe zi ce trece. O știre recentă, care confirmă ceea ce știam toți, că suntem mai puțini decât în hârtii și, ca atare, referendumul de demitere a blestemului numit Băsescu e, conform tuturor legilor din univers, valabil, iar respectivul cetățean nu mai e președinte, trece neobservată, înghițită de diversiuni. O știre cum e cea cu publicarea datelor recensământului, care dă peste cap toate umilințele îndurate de populația majoritară ar fi făcut în orice țară a lumii revoluție. La noi a fost palmată de propaganda băsistă și astupată cu țărâna măruntă și d