În sistemul public de pensii se acordă mai multe categorii de pensii -pensia pentru limita de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş. Aspectele referitoare la pensia anticipată sunt reglementate în cadrul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr. 852/2010.
Conform art. 62, alin. 1 din Legea pensiilor, pensia anticipată se acordă în următoarele condiţii: cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare; la realizarea unui stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.
Stagiu complet de cotizare înseamnă perioada de timp în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială.
O excepţie de la reglementările menţionate anterior apare în cazul: cadrelor militare în activitate, soldaţilor şi gradaţilor voluntari; poliţiştilor; funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
Pentru aceste persoane, în vederea obţinerii pensiei anticipate, pe lângă condiţiile de mai sus, este necesară şi realizarea stagiului minim de cotizare în specialitate, care se află în una dintre următoarele situaţii: sunt trecute în rezervă/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad prevăzute de statutul cadrelor militare/poliţiştilor/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sau ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi