Sănătatea nu are gustul amar al medicamentelor, nici mirosul de chimicale sau de spital şi, în nici un caz, nu poate fi asociată cu lipsa de bucurie. De fapt, sănătatea are - cel mai probabil - un gust dulce, un parfum asemănător cu cel al miezului de vară şi nu te saturi de ea niciodată. Cu alte cuvinte, sănătatea se aseamănă uimitor de bine cu delicioasa şi suculenta piersică. Lucru care nu este de mirare, câtă vreme acest minunat fruct al verii tămăduieşte zeci de boli şi previne alte câteva sute. De aceea, ne-am propus în cele ce urmează să cunoaştem mai bine calităţile vindecătoare ale acestui binecuvântat elixir al verii
Carte de vizită
Piersicile au fost aclimatizate şi cultivate cu cel puţin cinci milenii în urmă în China. Gustul şi aroma lor a produs o asemenea fascinaţie asupra oamenilor, încât, pornind din îndepărtata ţară asiatică, fructele zemoase şi pârguite au început treptat, de-a lungul secolelor şi mileniilor, să cucerească lumea. Mai întâi au poposit în Persia (teritoriul actualului Iran), perşii fiind cei care au adus la perfecţiune arta cultivării lor, iar de acolo au ajuns în întreaga Europă şi mai departe, pe toate continentele cu climă temperată. Numele de piersici vine de la Persia, patria lor de adopţie, de unde s-au răspândit. Ele sunt fructele unui arbore care atinge, la maturitate, 4-10 metri înălţime, cu frunze lunguieţe, de un verde deschis, şi care se coc începând cu mijlocul lui iunie şi până în septembrie. La noi, până acum cincizeci de ani, erau cultivate soiuri relativ sălbatice de piersici, pe care le mai găsim şi acum în sudul ţării: cu fructe foarte mici ca dimensiuni, de o culoare roşu-închis, dulci, şi care se coc de la începutul lui iulie şi până în toamnă. Acum 50 de ani s-au extins şi livezile cu piersici altoite, cel mai popular soi de la noi fiind cel de Medgidia - cu piersici mari, cu coaja ceva
