Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietar de stână, acuzat că a furat 16 oi şi un câine de la alţi doi ciobani

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 19 iulie 2013 ·

Doi ciobani care au stâne amplasate pe toloaca oraşului Milişăuţi l-au reclamat la poliţie pe un alt cioban, care are amplasată o stână tot acolo, că le-a furat mai multe oi şi un câine.

Gheorghe C., în vârstă de 61 de ani, susţine că respectivul cioban, Vasile T., de 40 de ani, i-a furat, în perioada 10 iunie -15 iulie a.c., nu mai puţin de 16 oi, în valoare de circa 6.000 de lei.

Acelaşi Vasile T. a fost reclamat şi de către Vasile S., de 51 de ani, cioban şi acesta, că, la începutul acestei luni, i-a furat un câine „de întors oile”.

Cei doi spun că au aflat de furturi chiar de la un fost cioban care a lucrat la stâna lui Vasile T., dar care a plecat din cauza neînţelegerilor privind banii pe care acesta ar fi trebuit să îi primească.

La rândul său, Vasile T. a făcut şi el plângere la poliţie împotriva ciobanului care le-a spus de furturi celor doi, Dumitru C., cioban pe care îl acuză că i-ar fi sustras la începutul acestei săptămâni şapte oi.

„Cercetări sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii furturilor sesizate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Doi ciobani care au stâne amplasate pe toloaca oraşului Milişăuţi l-au reclamat la poliţie pe un alt cioban, care are amplasată o stână tot acolo, că le-a furat mai multe oi şi un câine.

Gheorghe C., în vârstă de 61 de ani, susţine că respectivul cioban, Vasile T., de 40 de ani, i-a furat, în perioada 10 iunie -15 iulie a.c., nu mai puţin de 16 oi, în valoare de circa 6.000 de lei.

Acelaşi Vasile T. a fost reclamat şi de către Vasile S., de 51 de ani, cioban şi acesta, că, la începutul acestei luni, i-a furat un câine „de întors oile”.

Cei doi spun că au aflat de furturi chiar de la un fost cioban care a lucrat la stâna lui Vasile T., dar care a plecat din cauza neînţelegerilor privind banii pe care acesta ar fi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 47 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 3 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 22 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°