TIMIȘOARA. Senatorul PDL de Timiș, Vasile Blaga, l-a atacat dur pe premierul social-democrat Victor Ponta. Întrebat cum comentează afirmația prim-ministrului potrivit căreia era ministru de Interne când omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fugit din România, Blaga a replicat: Acest procuror ratat nu știe că instituțiile statului nu vă pot urmări fără mandat. Lui Ponta îi e frică de Hayssam pentru că el era atunci șeful Corpului de Control al lui Năstase. Mulți PSD-iști sunt implicați în scandaluri legate de Hayssam, privatizări. Cred că nu doarme bine în vara asta.
S-ar putea să fie neplăcut mai ales pentru cei care vorbesc încă în somn, care au căzut din pat azi de dimineaţă. Am auzit pe domnul Blaga care vorbea despre „ce bine că aflăm cum a plecat”. Păi era ministru de Interne Blaga pe vremea aceea. El era ministru de Interne. Poate află şi el după cinci ani. Mă rog, dar Blaga e un monument de lipsă de tact ca să nu spun mai mult de atât, a spus, vineri, premierul Victor Ponta, conform Agerpres.
Prezent, vineri la Timișoara, pentru a lua parte la ședința Colegiului Director al PDL, senatorul democrat-liberal Vasile Blaga a mai precizat că e de foarte bun augur aducerea lui Hayssam în țară. Noi nu aveam un acord de extrădare cu Siria (n.r. – în perioada cât a fost ministru). Nimeni nu scapă de brațul legii.
TIMIȘOARA. Senatorul PDL de Timiș, Vasile Blaga, l-a atacat dur pe premierul social-democrat Victor Ponta. Întrebat cum comentează afirmația prim-ministrului potrivit căreia era ministru de Interne când omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fugit din România, Blaga a replicat: Acest procuror ratat nu știe că instituțiile statului nu vă pot urmări fără mandat. Lui Ponta îi e frică de Hayssam pentru că el era atunci șeful Corpului de Control al lui Năstase. Mulți PSD-iști sunt implicați în scandaluri legate de Hayssam, privatizări.