Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, vineri, în cadrul unei declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, că nu confirmă că Omar Hayssam a fost preluat din Siria.
"Strategiile anti-teroriste sunt un atribut al CSAT-ului şi implicit o responsabilitate directă a mea. Cu atât mai mult cu cât operaţiunea putea să reuşească sau nu(...). A fost o operaţiune asumată, la nivelul la care trebuia să fie asumată, şi a fost desfăşurată cu bine(...) Nu confirm că Omar Hayssam a fost preluat din Siria", a spus preşedintele.
Iată cele mai importante declaraţii făcute de Traian Băsescu:
-Nu confirm că a fost repatriat cu un avion al armatei române.
-În sfârşit, nu confirm că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare.
-O astfel de operaţiune nu se putea desfăşura nici într-o zi, nici într-o săptămână, nici în trei luni. A fost un efort al unui colectiv foarte mic de oameni, care de circa 5 ani se ocupă de acest proces de aducere a lui Omar Hayssam în ţară.
-Am văzut şi întrebarea "de ce după 7 ani?". Când a plecat, Omar Hayssam nu avea niciun mandat de a părăsi ţară, nu discut de ce, şi nu se ceruse niciun sistem de supraveghere a vreunei instituţii.
-În 2006, când a plecat din ţară, Omar Hayssam putea fi acuzat de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
-Pentru instituţiile de forţă ale statului, Omar Haysam a devenit o problemă fundamentală din momentul în care a fost condamnat pentru terorism la 20 de ani de închisoare.
-Până la condamnare funcţiona prezumţia de nevinovăţie. Această condamnare s-a produs în 2008 şi atunci a fost obligaţia structurilor de securitate să-l aducă acasă pe Omar Hayssam pentru a se îndeplini dispoziţiile justiţiei: condamnare la 20 de ani.
-Abia din 2008 el a devenit un obiectiv major în vederea împlinirii justiţiei.
@N_P