Lia Bugnar, scenarista filmului “Bună! Ce faci?” vine la Ploiești cu spectacolul de teatru Noi 4
Spectacolul de teatru Noi 4 scris de Lia Bugnar și regizat de Dorina Chiriac va avea loc miercuri, 24 iulie, ora 10:00 la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești, situată pe strada Anton Pann nr 5. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Maria Obretin, Ilinca Manolache, Marius Manole și Lia Bugnar, autorul piesei de teatru.
„Noi 4” are calitatea de a fi o montare gustată de public, datorită unei construcţii aparent simple şi supuse unei reţete, la nivel dramaturgic. În esenţă, însă, textul Liei Bugnar reuşeşte să rămână în permanenţă în dialog (a se citi „dispută”) cu el însuşi, oferind asumat doza de telenovelă, pentru ca în minutul următor să-i arate ironic faţa din spate, obligându-şi publicul să îl urmeze. Să se emoţioneze şi să râdă de propria emoţie în acelaşi timp. O distanţare de tip brechtian, atât în scriitură, cât mai ales în interpretare şi mai ales în cazul Mariei Obretin, care jonglează între cele două planuri şi cu inteligenţă, şi cu subtilitate, şi cu feminitate, şi cu o teatralitate asumată, controlând în permanenţă cantitatea de emoţie… Ceea ce e un experiment mai puţin încercat în teatrul autohton, tributar metodei stanislavskiene.
Povestea din „Noi 4” este, de fapt, o antipoveste, aşa cum e pusă în scenă, fiind concepută pe cel puţin două planuri, cu intrări şi ieşiri dintr-o aşa-zisă realitate, în care numele personajelor, referirile la situaţii reale creează tot timpul senzaţia de „adevăr”. Un adevăr din care personajele intră în „poveste”. O poveste plină de lacrimi, şi la propriu, şi la figurat, desprinsă din revistele pentru femei, cu Ea, care descoperă într-o zi că e înşelată de El, soţul cel divinizat. Şi e înşelată, bineînţeles, cu cea mai bună prietenă şi nu numai. Amân