Printre persoanele publice solicitate să comenteze aducerea în țară, astăzi de dimineață, a lui Omar Hayssam, cercetat pentru implicare în cazul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în primăvara lui 2005, a fost și medicul Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie 2 de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, care l-a operat în trecut pe omul de afaceri sirian, al cărui diagnostic la externare a fost de cancer aflat în fază terminală.
Comentariul furnizat astăzi jurnaliștilor de la Mediafax de către profesorul Mircea Beuran a fost unul mai mult decât evaziv:
“Aducerea în ţară a lui Omar Hayssam este un lucru foarte bun pentru medicină, este dovada că doctorii şi-au făcut datoria şi că medicina românească este foarte bună“,
a apreciat astăzi profesorul Mircea Beuran.
“Este dovada că medicina românească este foarte bună. Dovada că medicii români şi-au făcut meseria profesionist. Eu l-am operat pe Omar Hayssam, intervenţia chirurgicală fiind filmată de cei cărora conducerea Administraţiei Penitenciarelor le-a dat aprobare“,
a mai adăugat Mircea Beuran, care a precizat că, în calitate de medic chirurg, s-a ocupat strict de intervenția chirurgicală, iar îngrijirile post-operatorii i-au fost acordate pacientului Omar Hayssam în Spitalul Penitenciar şi la Institutul Oncologic.
“El a fost operat de mine, dar îngrijirile i-au fost date în Spitalul Penitenciar şi la Oncologie. Operaţia s-a realizat în prezenţa celor pe care conducerea penitenciarelor i-a lăsat să filmeze. Faptul că este viu este dovada că medicina românească este foarte bună“,
a comentat Mircea Beuran.
Președintele Traian Băsescu, declarație din februarie 2011: “Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze”
Supoziții legate de furnizarea de informații eronate referitoare la starea reală de s