Bert Trautmann a fost paraşutist în Luftwaffe. Luat prizonier în Anglia, a devenit portarul celor de la Manchester City. Pentru 15 ani. Sau, altfel spus, pentru eternitate
David a dat uşa de peretele cîrciumii cu atîta putrere încît capacele s-au despărţit de gîturile sticlelor de bere singure. Era penumbră, dar şi aşa i-au văzut spumele de la gură. “Cîrtiţa din vestiar mi-a spus că o să avem în poartă un nazist!” De la mesele din spate s-a ridicat Martin, un munte de om. Avea părul uns cu grăsime, palma cît o cazma. A scuipat printre dinţi şi-a zis doar atît: ”Cît dracu ai băut?” ”I’m clean, n-am pus tărie pe limbă de patru zile. Băă, sunteţi demenţi? Avem un friţ la City!”
Mulţi dintre cei de faţă i-ar putea fi bunici, iar dacă vorbea astfel, însemna că ceva e putred. Şi nu în Danemarca….
Revolta de pe ”Maine Road””
David, Martin şi tot ceilalţi ies pe stradă. Se adună 20.000 de oameni. Toţi, evrei. Pleacă de pe ”Maine Road” şi mărşăluiesc prin Manchester. E toamna lui 1949, Anglia nu e refăcută după război, iar ei angajează un ticălos care le-a omorît familiile? Nu, aşa ceva nu se poate! Doctorul Altmann, Rabinul locului, le iese în cale. Le vorbeşte preţ de un ceas. La dreapta sa stă Eric Westwood, ”căpitanul” echipei. E veteran din Normandia, a luptat contra nemţilor, cuvintele sale sunt literă de lege. ”Nu e normal să judecăm un om după faptele comise de un regim! Şi, în plus, la noi în vestiar nu există război!” Dar lumea tot nu acceptă. Unele răni nu se vindecă niciodată.
De la Crucea de Fier la Cavaler al Imperiului
Dar Bert Trautmann îşi vede de treabă. A servit ca paraşutist în Luftwaffe. S-a înrolat voluntar, la 17 ani. ”La vîrsta aia războiul ţi se pare mai mult o aventură”, avea să declare.Trei ani pe Frontul de Est, cinci medalii, una dintre ele - Crucea de Fier.
A primit ordin să atace Anglia. Regimentul său
