Regele belgienilor Albert al II-lea, care va abdica duminică, şi-a consacrat timp de 20 de ani energia apărării coeziunii regatului ameninţată de conflictele între comunităţile flamandă şi francofonă.
Născut la 6 iunie 1934, al doilea fiu al lui Leopold al III-lea şi al reginei Asrid, el a devenit regele Albert al II-lea, al şaselea monarh belgian, la 9 august 1993, după decesul neaşteptat al fratelui său, regele Baudouin, care nu a avut copii.
În perioada respectivă, belgienii au fost surprinşi de faptul că acesta a urcat pe tron, la 59 de ani, după ce a fost timp de 30 de ani "super-ambasadorul" comerţului exterior belgian. Regatul credea că fiul cel mare al lui Albert, Philippe, va fi cel care îi va succeda unchiului său, Baudouin. Accest lucru se va întâmpla duminică, dar 20 de ani mai târziu.
Petrecăreţ, spiritual, amator de maşini puternice şi de iahting pe Marea Mediterană, Albert "nu are vocaţia de sacrificiu a fratelui său", subliniază biograful monarhiei, Patrick Roegiers.
Cu toate acestea, el se va căsători în 1958 cu o încântătoare aristocrată italiană, Donna Paola Ruffo di Calabria, iar "simţul datoriei va prevala în curând", dezvăluie un alt cronicar regal, Christian Laporte.
Mai puţin interesat de culisele vieţii politice decât fratele său mai mare, Albert al II-lea percepe totuşi îngrijorarea belgienilor atunci când izbucneşte teribilul "caz Dutroux" în 1996.
Primind victimele supravieţuitoare ale ucigaşului pedofil şi familiile copiilor asasinaţi, el a "jucat rolul de stabilizator moral", potivit fostului premier Herman Van Rompuy.
Albert al II-lea a devenit apoi unul dintre ultimele simboluri ale unităţii fragile a ţării când conflictul politic dintre francofoni şi flamanzi s-a agravat în vara lui 2007, apoi din nou după alegerile din iunie 2010.
Neobosit, el a încercat să reunească valonii şi fla
