Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aparate auditive gratuite pentru persoanele cu deficienţe de auz din mediul rural

Publicat in Magazin Salajean, vineri 19 iulie 2013 ·

Persoanele cu deficienţe de auz din Sălaj, în special vârstnicii, pot beneficia de testări auditive gratuite dar şi de aparate auditive gratuite până la suma de 920 de lei. Asta în cazul în care se consultă în cadrul unui program demarat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Zalău (CARP) desfăşurat pe parcursul acestui an în mai multe localităţi din mediul rural dar şi urban din Sălaj.

Programul testărilor gratuite pentru vârstnicii cu deficineţe de auz din judeţ, demarat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Zalău în colaborare cu o societate specializată, continuă şi în această lună în localitatea Dioşod, comuna Hereclean. Potrivit unor informaţii furnizate de Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP Zalău, miercuri 24 iulie, o echipă de medici specialişti în domeniul ORL se va afla în localitatea precizată pentru a realiza testări auditive gratuie tuturor vârstnicilor, indiferent dacă sunt sau nu membri CARP. După consultaţie, în cazul în care se vor constata deficienţe sau unele probleme, pacienţii vor beneficia de tratament gratuit sau, în cazuri extreme, dacă e nevoie de aparat auditiv se va acorda o scutire de preţ de până la 920 de lei. Testările gratuite pentru vârstnici se vor desfăşura până la finalul lunii octombrie. Mai exact, în data de 14 august, în municipul Zalău, în data de 28 august la Cehu Silvaniei, în data de 11 septembrie la Panic şi în data de 23 octombrie în localitatea Vîrşolţ. Până în prezent, în cursul acestui an, de astfel de testări gratuite au beneficiat aproximativ 200 de persoane din localităţile Şimleu Silvaniei şi Românaşi. De precizat este faptul că, aceste testări vor avea loc în sediile cabinetelor medicale, a primăriilor sau după caz în anumite instituţii publice din localităţile amintite. De circa doi ani, de când CARP Zalău a demarat acest program gratuit de consultaţii pentru vârstnici, peste 2.000

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 47 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°