România nu are cu Siria un Tratat de extrădare, aducerea în ţară a lui Omar Hayssam fiind însă o operaţiune legală, cu punerea în aplicare a unei decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile, a declarat premierul Victor Ponta.
Întrebat de jurnalişti dacă între România şi Siria există un Tratat de extrădare, premierul a răspuns negativ.
"Nu, de aceea toate operaţiunile din punct de vedere juridic vor fi comunicate de Ministerul Justiţiei şi Parchet. Noi am pus în aplicare o decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă", a spus Ponta.
Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că acesta se află în arestul Poliţiei, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.
În primăvara anului trecut, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, declara că statul român, prin demersurile sale, a respectat partea sa de înţelegere privind acordul cu Siria, în timp ce acest stat, nu, pentru că nu l-a ratificat, tratatul vizând extrădarea lui Haissam.
Corlăţean a mai afirmat că, pentru cazul Hayssam, există o convenţie de asistenţă juridică, înclusiv penală, între cele două state, convenţie semnată în 1978 şi aflată încă în vigoare.
Şi Ministerul de Externe informa că Tratatele încheiate cu Siria privind extrădarea, transferarea persoanelor condamnate şi combaterea criminalăţii organizate nu sunt în vigoare, fiind necesară ratificarea şi de către partea siriană.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, la 3 februarie 2011, decretele pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a tratatelor între România şi Republica Arabă Siriană privind extrădarea şi a celui privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate. România nu are cu Siria un Tratat de extrădare, aducerea în ţară a lui Omar Hayssam