Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române şi va fi adus în ţară. Anunţul vine din partea Administraţiei Prezidenţiale. În 2007, omul de afaceri sirian cu cetăţenie română a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism, în cazul jurnaliştilor români răpiţi în Irak. Omar Hayssam este un personaj controversat, implicat în mai multe cazuri de contrabandă cu ţigări şi fraude financiare. A avut legături cu vârfuri din lumea poltitică, inclusiv în cercurile din apropierea fostului preşedinte Ion Iliescu.
Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, anunţă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând că nu se pot oferi în acest moment informaţii suplimentare şi menţionând că preşedintele Băsescu mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în operaţiune.
“În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român”, afirmă purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu într-un comunicat de presă intitulat “Aducerea în România a domnului Omar Hayssam”.
Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a precizat că Omar Hayssam se află în acest moment în arestul Poliţiei Române, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40. “Omar Hayssam se află în acest moment pe teritoriul României, în arestul Poliţiei. El a fost predat poliţiştilor români la ora 6.40″, a menţionat Oprea.
De asemenea, el subliniază că detalii suplimentare privind acest subiect nu pot fi prezentate presei.
“Administraţia Prezidenţială înţelege interesul pr