Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din comuna doljeană Ţuglui, reţinut pentru 24 de ore. Acuzaţiile sunt extrem de grave

Publicat in Adevarul, vineri 19 iulie 2013 ·

Paulică Neagoe, în vârstă de 58 de ani, primarul comunei Ţuglui, a fost reţinut pentru 24 de ore alături de alte trei persoane. Toţi sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj, au efectuat 3 percheziţii domiciliare în localităţile Potcoava, judeţul Olt, Băileşti şi Ţuglui, judeţul Dolj, la locuinţele unor persoane suspecte de comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Oamenii legii au stabilit că primarul din Ţuglui, în perioada 2008 – 2012, prin procedura de achiziţii directe de produse, a acceptat la plată facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată, preţurile acestora depăşind cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 815.800 lei.

Edilul din Ţuglui a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat alături de alte trei persoane la Judecătoria Craiova cu propunerea de arestarea preventivă. ''Sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu, fals şi uz de fals'', a spus Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Oamenii legii au mai stabilit că prejudiciul se ridică la suma de aproximativ 450.000 lei. Edilul din Ţuglui a cumpărat diverse bunuri, respectiv complexe de joacă pentru copii, balansoare, leagăne, indicatoare rutiere şi de intrare/ieşire localitate, pichete PSI, stingătoare PSI de la mai multe societăţi comerciale, două dintre ele cu sediul în Potcoava, Olt, iar alta din Băileşti.

Vom reveni cu amănunte!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 35 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 41 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°