Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comercianții invitați de Primărie să respecte Regulamentul Stradal pe care aceeași instituție îl încalcă

Publicat in News Pascani, vineri 19 iulie 2013 ·

Comerțul stradal din Pașcani se desfășoară conform Hotărârii de Consiliu Local 78/2010. Acesta este anunțul ce a fost făcut ieri pe site-ul Primăriei de către secretarul instituției. Astfel, cei care vor să desfășoare o activitate comercială: terase, comercializare de produse alimentare și nealimentare, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în regulament, adoptat prin hotărârea sus amintită.

Demersul Primăriei a fost făcut după ce NewsPascani.com a publicat un articol în care menționa că terasele din municipiu amplasate pe domeniul public funcționează fără contracte de închiriere.

Până în prezent actualul regulament, deși a fost recunoscut de consilierii locali ca fiind un document emis legal, ei refuzând revocarea acestuia, este încălcat atât de agenții economici cât și de funcționarii Primăriei.

Astfel, în afara teraselor amintite, mai funcționează încălcând acest act și o florărie ambulantă amplasată pe Strada Ștefan cel Mare și Sfânt, loc interzis pentru un astfel de comerț stradal de către acest regulament. Respectivul agent economic are un contract de închiriere încheiat cu Municipiul Pașcani începând cu data de 27 iunie până pe data de 31 iulie 2013, asta deși existența unui asemena act nu poate fi decât cauzată de un abuz în serviciu contra intereselor publice.

Citește și: Tun imobiliar ratat la Paşcani din cauza opoziţiei. Evaluatorii folosiţi de Primărie fac rapoarte bazate pe date false! Centrul oraşului va fi închis în weekend Consilierii locali nu au fost de acord cu revocarea Regulamentului de Comerț Stradal. Actul va fi rediscutat în ședința ordinară de vineri! Cât de mult suferă un consilier local pentru postul pierdut! (VIDEO)

Comerțul stradal din Pașcani se desfășoară conform Hotărârii de Consiliu Local 78/2010. Acesta este anunțul ce a fost făcut ieri pe site-ul Primăriei de către secretarul institu

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 41 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 14 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 43 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 28 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 8 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°