Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un avion Boeing a aterizat de urgenţă la Houston

Publicat in Mediafax, vineri 19 iulie 2013 ·

Un avion Boeing 777 aparţinând companiei United, care a decolat de la Houston (sud) spre Amsterdam, a fost nevoit să întoarcă din drum şi să aterizeze de urgenţă joi, după ce unul dintre reactoare a încetat să mai funcţioneze, au anunţat compania şi Autoritatea Federală a Aviaţiei.

Niciun pasager sau membru al echipajului nu a fost rănit în cursul incidentului, a subliniat Luke Punzenberger, un purtător de cuvânt al companiei United, citat într-un comunicat transmis AFP.

"Ca măsură de precauţie, zborul numărul 58 care asigură legătura Houston-Amsterdam s-a întors la Houston, deoarece echipajul s-a confruntat cu o problemă la un reactor", a precizat el.

Autoritatea Federală a Aviaţiei (FAA) a confirmat că avionul a aterizat fără probleme.

La începutul lui iulie, o aterizare eşuată a unui avion Boeing 777 aparţinând companiei Asiana pe aeroportul din San Francisco, în California, s-a soldat cu trei morţi şi peste 180 de răniţi. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 37 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 4 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°