„Eu nu sunt pentru lumea asta”, îmi spunea la fiecare interviu. Lay bacsi e modelul pe l-am pierdut. Noi cei din această societate divizată, întinată de mârlănie şi meschinării obscure.
Ieri, 18 iulie 2013, s-a întâmplat ceva absolut firesc. Cu atât mai profund momentul. Profesorul emerit Nicolae Szoboszlay a fost numit cetăţean de onoare al judeţului Cluj. Tot pe 18 iulie, Lay bacsi a împlinit vârsta de 88 de ani, pe care o sfidează cu o luciditate parcă nepământeană. Domnul profesor Szoboszlay s-a oferit ca exemplu pentru schimbările pe care le pretindea oamenilor din jurul său. De la Remus Câmpeanu sau Petru Emil, la Sabău, i-a dirijat pe toţi spre glorie în cea mai dificilă etapă a unei cariere de succes: începutul. Clipa în care nu ai nimic, nu ai dobândit încă nimic. Această atenţie acordată de autorităţile judeţene a fost o reparaţie destul de tardivă pentru omul care a construit şi educat generaţii întregi de mari fotbalişti clujeni, dar a fost o acţiune de aplaudat pentru că a umplut un gol din sufletul profesorului. Îmi plăcea să-l caracterizez, în mintea mea, ca fiind un extremist de centru. Prin echilibrul său, prin ţinuta sa ireproşabilă, prin distincţia sa. Un gentleman rasat, un aristocrat care, într-adevăr, „nu e pentru această lume”, pentru simplul motiv că provine dintr-un univers al normalităţii şi modestiei extreme. Iar normalitatea în zilele noastre e mai rară decât numărul unor gesturi precum cel al CJ-ului din Cluj. S-a născut în 1925. A primit o educaţie interbelică, de la doi părinţi aristocraţi.
30 iulie 2008. Doctorul Mircea Luca, cel mai mare căpitan din istoria Universităţii Cluj, pleca la cele veşnice. Remus Câmpeanu, urmaşul său, al doilea cel mai mare purtător de banderolă cu „şapcă roşie”, urma să-i citească necrologul. Inegalabilul nea Remus nu a avut puterea s-o facă. L-a salvat, din nou, veşnicul Lay bacsi, precum o făcea
