Am avut multe rețineri cînd Mădălina Ghiu mi-a dat cartea. Deși mă ține suficient de ocupat, la cîte rateuri literare am citit în ultimii ani pe subiectul comunist, m-am lăsat greu convins (s-o deschid, pentru că apoi n-am mai putut-o închide). Dacă n-ar fi fost coperta, poate că ar fi rămas și-acum la raft. Pe alocuri, am resimțit o frică specifică. Îmi vine să spun că aproape am simțit nevoia să înghit puțină cretă, de frică. Tocmai de aceea mi-am dorit să-l caut pe autor. Și, pentru prima oară, cititorul nu mă interesează în decor. Doar autorul și Telenovela lui. Oricît de netovărășesc și de nu te supăra, frate pare acest aspect.
S-o luăm școlărește, cu titlul. Cel mai mult și mai mult îmi place ideea, pe care o împărtășesc 100% și care e cumva familiară oricărui decrețel sau, mă rog, șoim, pionier, utecist, că viața i se rupe (sau li se rupe?) la Revoluție. Poate că mai mult decît la orice altă vîrstă, pentru cei încă tineri (să luăm ca reper vîrsta de plecare în armată sau noul 26 european?) schimbările de după 1989 duc ireversibil spre o vale a plîngerii. Tocmai de aceea, pornind de la această imposibilă întoarcere și ruptură între ceea ce-a fost și ce-a urmat, titlul împacă exemplar (am auzit voci care spuneau că n-ar fi un titlu tocmai reușit, nici vorbă, e un titlu mai mult ca perfect, de notă maximă la purtare în raport cu tema dată sau redată) lumea omului nou și cu lumea nouă. Numai într-o telenovelă socialistă putem asista la o astfel de cîntare a... României. Sigur că e o contradicție în termeni, aproape un banc sec, pe care-l pot înțelege cei care puteau vedea inclusiv desenele animate în episoade tăiate la secundă și lungite cît să pară telenovele. Așadar, tovarășe Pop, Doru Pop, care au fost variantele de titlu, pentru că (o curiozitate personală) la un roman mi se pare vital să găsești un titlu și comercial (cel p
