Inteligenta si umorul se dovedesc adesea notiuni complementare. Scrutarea realitãtii pânã în cele mai mici detalii presupune, între altele, si descoperirea celor mai neasteptate contradictii si imposturi, care în mod firesc genereazã întristare si, în mod necesar, pandantul acesteia, umorul. Definitorii pentru esenta ideii de umanitate, aceste stãri ale spiritului au fost prezente de la începuturi si au persistat de-a lungul întregii evolutii sociale. Capacitatea intelectualã a omului, pe lângã diversitatea calitativã de la individ la individ, cunoaste progresul sau regresul, în functie de mai multi factori, între care cel mai important pare a fi apelul, mai mult sau mai putin frecvent, la solicitarea rezolvãrii unor situatii inedite. Noutatea acestora pune în activitate conexiunile neuronale si le asigurã astfel eficienta si permanentizarea în timp, surmontând diferitele handicapuri, considerate în mod fals inerente, cum ar fi cel al vârstei. În acest orizont, se înscrie în prim plan, rezolvarea careurilor de cuvinte încrucisate. Dupã cum ne demonstreazã convingãtor domnul Ilascu, un nume atât de frecvent întâlnit în publicatii, însotind succesiunile de alb si negru înscrise în careuri, urmãrind solutionarea definitiilor, ne confruntã cu o netãrmuritã gamã de notiuni din cele mai diverse domenii ale cunoasterii: mitologie, istorie, geografie, stiintã, tehnicã, la care se adaugã aspecte legate de lingvisticã – sinonimie, omonimie, arhaisme, regionalisme, neologisme. Gãsirea termenului adecvat presupune un binevenit efort intelectual, care nu este întotdeauna concludent fãrã o contributie, uneori spectaculoasã, a imaginatiei, a fanteziei chiar. De altfel, fiecare completare corectã în spatiile albe presupune o întâlnire suprarealistã între autor si dezlegãtor, tocmai în contextele mentionate mai sus. Si, cum este firesc, vom încerca sã sustinem si sã ilustrãm afi