Tenismenul veteran Valeriu Ilie a avut o evoluţie foarte bună la actuala ediţie a Cupei Simba Invest, la tenis de câmp, de la Bacău. Brăileanul s-a clasat pe locul al doilea la categoria de vârstă 60 de ani, iar la plus 60 de ani a obţinut locul întâi. Ilie a disputat ambele finale de simplu în compania bucureşteanului Vasile Vespan.
La prima categorie de vârstă, Valeriu Ilie a dispus, în trei seturi, 6-4, 4-6, 11-9 în semifinale de Ştefan Andrieş din Botoşani, iar în finală a cedat tot după trei seturi, 5-7, 6-4, 12-14 partida cu Vasile Vespan.
În cel de-al doilea turneu de simplu tenismenul brăilean a dispus cu 6-2, 6-3 în semifinale de Ioan Băiţa din Iaşi, iar în finală şi-a luat revanşa în faţa bucureşteanului Vespan cu o victorie tot după trei seturi, 7-5, 3-6, 10-6.
Proba de dublu la categoria de vârstă plus 50 de ani a fost câştigată de brăilenii Ion Cerchia şi Dumitru Grigore.
"A fost un turneu foarte puternic, au venit mulţi tenismeni valoroşi, meciurile au fost spectaculoase şi multe dintre ele au fost pe muchie de cuţit. Eu sunt mulţumit de ceea ce am realizat, deşi se putea şi mai bine", a declarat Valeriu Ilie.
Tenismenul veteran Valeriu Ilie a avut o evoluţie foarte bună la actuala ediţie a Cupei Simba Invest, la tenis de câmp, de la Bacău. Brăileanul s-a clasat pe locul al doilea la categoria de vârstă 60 de ani, iar la plus 60 de ani a obţinut locul întâi. Ilie a disputat ambele finale de simplu în compania bucureşteanului Vasile Vespan.
La prima categorie de vârstă, Valeriu Ilie a dispus, în trei seturi, 6-4, 4-6, 11-9 în semifinale de Ştefan Andrieş din Botoşani, iar în finală a cedat tot după trei seturi, 5-7, 6-4, 12-14 partida cu Vasile Vespan.
În cel de-al doilea turneu de simplu tenismenul brăilean a dispus cu 6-2, 6-3 în semifinale de Ioan Băiţa din Iaşi,