Dezvăluirile despre monitorizarea lui Hayssam de către SRI, începând cu anul 1995, dar şi despre oprirea informărilor către autorităţile statului, au fost făcute de actualul ministru de Interne.
Preşedinţia a anunţat, ieri dimineaţă, aducerea în ţară a celebrului sirian Omar Hayssam, omul răspunzător de răpirea în Irak a celor trei jurnalişti români, în aprilie 2005. Un eveniment care a stârnit şi va stârni nelinişti, în special în mediile politice şi juridice. De ce a anunţat ştirea instituţia prezidenţială? Pentru că acest caz al teroristului sirian a fost în atenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, al cărui preşedinte este Traian Băsescu. Premierul Victor Ponta este vicepreşedinte.
Trei condamnări de ispăşit
Omar Hayssam a fost adus în România fiindcă are de ispăşit trei condamnari, în trei dosare: 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, 3 ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul maşinilor „Volvo” şi fraude în dosarul privind afacerea cu lemn de la „Foresta Nehoiu”. Sirianul mai este judecat în alte două dosare - pentru fuga din România şi pentru delapidare.
În următoarele zile sau săptămâni, opinia publică va afla detalii despre culisele aducerii în ţară a lui Hayssam, aşa cum, în urmă cu opt ani a aflat informaţii interesante despre răpirea şi eliberarea celor trei jurnalişti. Încă de atunci, preşedintele Traian Băsescu a arătat că se bazează pe acţiunile serviciilor secrete responsabile cu astfel de operaţiuni şi că, într-o zi, cei vinovaţi vor răspunde în faţa legii. Iată că SRI, SIE, Direcţia de Informaţii Militare şi diplomaţi MAE şi-au făcut datoria.
Evenimentul zilei va face, în acest număr, radiografia cazului Omar Hayssam pentru că peste tot ce s-a întâmplat în urmă cu opt ani s-a cam aşternut uitarea.
Radu Stroe ştie din 2005 de ancheta SRI
În primul rând cred că trebuie ştiut că, în 2005, şef