Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi cît 50% din Bokila » Ce atacanţi a adus Petrolul după fuga congolezului

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Ploieştenii au adus doi atacanţi care au marcat, împreună, jumătate din cît a reuşit să înscrie Jeremy în sezonul precedent.

Jeremy Bokila a lăsat un gol imens nu doar în conturile ploieştenilor, care nu s-au ales momentan cu nici un ban de pe urma plecării sale, ci şi în compartimentul ofensiv. Congolezul a înscris 16 goluri în 31 de meciuri jucate în campionatul precedent.

Acum, Cosmin Contra speră să-l facă uitat pe Jeremy prin aducerea vîrfurilor Abel Camara, 23 de ani, şi Ferebory Dore, 24 de ani. Conform performanţelor celor doi din sezonul trecut, Jeremy a fost de două ori mai bun decît Camara şi Dore la un loc.

Camara a bifat 21 de partide pentru Beira Mar şi a înscris de 5 ori, iar Dore a scuturat plasa de 3 ori în cele 34 de întîlniri disputate în atacul lui Angers, alături de Keşeru. Cele două achiziţii prahovene au împreună 8 goluri, fix 50% din reuşitele lui Bokila!

Nici mijlocaşul camerunez Njongo Priso, 24 de ani, nu e prieten cu golul, el neizbutind să înscrie în cele 22 de partide jucate pentru ŢSKA Sofia în campionatul încheiat în urmă cu două luni. Nici unul dintre ultimii transferaţi nu poate juca la Cluj, fiindcă nu au primit "cartea verde".

De Lucas, suspendat din Spania

Petrolul nu se poate baza mîine pe mijlocaşul Pablo de Lucas. Oficialii clubului susţin că acesta are de ispăşit o suspendare primită în ultima etapă a sezonului trecut, pe cînd juca la Salamanca. Atunci, într-un meci cu Tenerife, 2-2, a luat "roşu" direct după ce a împins un adversar. Oficialii LPF au explicat cum se poate ca un jucător să-şi ispăşească pedeapsa într-un alt campionat: "Salamanca probabil că i-a trecut pe «cartea verde» şi acel cartonaş roşu luat în ultima etapă, şi atunci trebuie să-şi ispăşească pedeapsa la noi!".

2,8 milioane de euro e cota de piaţă a lui Jeremy Bokila, adică aproape dublu decît Camara, 1 milion de eur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 53 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 3 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°