Fiorentina a acceptat să-l vândă pe atacantul muntenegrean Stevan Jovetić la Manchester City, care îşi reconstruieşte echipa sub conducerea noului antrenor Manuel Pellegrini, cu dorinţa de a recupera titlul de campioană a Angliei de la rivala Manchester United.
Fiorentina a anunţat, pe contul său oficial de Twitter, că a ajuns "la un un acord cu Manchester City pentru transferul definitiv al jucătorului Stevan Jovetić".
Presa britanică estimează că Manchester va plăti aproximativ 28 milioane lire sterline (aproximativ 32 milioane euro) pentru fostul căpitan al lui Partizan Belgrad, achiziţionat de gruparea "viola" cu 9 milioane euro, în 2008.
În vârstă de 23 ani, Jovetić a marcat în sezonul trecut 13 goluri în 31 de partide disputate în Serie A, ajutând-o pe Fiorentina să se claseze pe locul 4, insuficient însă pentru calificarea în Liga Campionilor.
Muntenegreanul, supranumit "Jo-Jo" de fanii Fiorentinei, se află de câteva luni în centrul speculaţiilor legate de piaţa transferurilor, fiind dorit la un moment dat şi de campioana Italiei, Juventus Torino. El a ratat întregul sezonul 2010/2011 din cauza unei grave accidentări la ligamentele încrucişate ale genunchiului, dar a revenit în anul următor, marcând 14 goluri în 27 de meciuri.
În afara lui Jovetić, Manchester City i-a mai achiziţionat în această vară pe brazilianul Fernandinho de la Şahtior Doneţk şi pe spaniolul Jesus Navas de la FC Sevilla, de unde doreşte să-l aducă şi pe Alvaro Negredo. Gruparea engleză a renunţat, în schimb, la atacantul argentinian Carlos Tevez, vândut italienilor de la Juventus, transmite Agerpres.
Fiorentina a acceptat să-l vândă pe atacantul muntenegrean Stevan Jovetić la Manchester City, care îşi reconstruieşte echipa sub conducerea noului antrenor Manuel Pellegrini, cu dorinţa de a recupera titlul de campioană a Angliei de la rivala Manchester Unit