Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosare penale, permise suspendate și amenzi. Polițiștii timișeni sunt la datorie

Publicat in Ora de Timis, vineri 19 iulie 2013 ·

TIMIȘ: În perioada estivală, cei mai mulți se pregătesc de concediu. Asta înseamnă viteză mai mare pentru a ajunge cât mai repede la destinație, oboseală la volan din cauza drumului lung, sau pur și simplu, teribilism. Din păcate, de cele mai multe ori, acestea sunt cauze ale accidentelor rutiere. Tocmai de aceea, perioada estivală este una dintre cele mai intense pentru oamenii legii. Polițiștii de la Rutieră din Timiș sunt la datorie și pregătiți să îi sancționeze pe toți cei care încalcă regulile de circulație. Printre cei care au căzut în plasa polițiștilor s-au numărat și motocicliștii. Joi, oamenii legii au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului, în vederea depistării conducătorilor de motociclete care nu respectă regimul legal de viteză. Totodată, poliţiştii au utilizat un aparat tip sonometru pentru măsurarea nivelului de zgomot produs de motociclete. Cu această ocazie, poliţiştii au întocmit şase dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unor motociclete neînmatriculate, cu număr fals de înmatriculare, fără a poseda permis de conducere sau cu permisul e conducere suspendat. Totodată, poliţiştii au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 1360 de lei şi au retras cinci certificate de înmatriculare.

Nici șoferii indisciplinați nu au scăpat de sancțiunile polițiștilor. Astfel, în această săptămână polițiștii au întocmit 15 dosare penale conducătorilor de autovehicule care nu posedau permise de conducere, erau sub influenţa băuturilor alcoolice sau conduceau autovehicule neînmatriculate. Au fost aplicate 1245 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 547 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 195 au fost pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 72 de permise de conducere, dintre care 31 au fost pentru neacord

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 57 minute
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 14 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 13 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°