Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.000 de angajaţi ai Sports Direct primesc BONUSURI de 100.000 de lire

Publicat in Mediafax, vineri 19 iulie 2013 ·

Peste 2.000 de angajaţi permanenţi ai retailerului britanic Sports Direct, printre care cei din depozitele şi magazinele companiei, vor încasa prime de câte 100.000 de lire sterline fiecare, după profiturile record înregistrate de companie în ultimii ani.

Pentru angajaţii obişnuiţi, bonusul de 100.000 de lire este egal cu salariile primite în aproximativ cinci ani, potrivit cotidianului britanic The Guardian. Sports Direct este cel mai mare retailer de îmbrăcăminte sport din Marea Britanie.

"Bonusurile de şase cifre sunt în mod normal rezervate directorilor, dar Sports Direct a stabilit detaliile programului de prime în 2009 pentru toţi angajaţii cu normă întreagă, de la cei din depozite la cei din boardul director, care lucraseră un an pentru companie şi rămâneau încă patru. Întrucât situaţia financiară a retailerului s-a îmbunătăţit - la fel ca preţul acţiunilor - angajaţii au dat lovitura", scrie publicaţia britanică.

Profitul companiei a crescut anul trecut cu 40%, la peste 200 de milioane de lire sterline, într-o perioadă în care retailerii au probleme şi chiar şi marile lanţuri de magazine sunt nevoite să-şi reducă planurile de dezvoltare.

Ideea programului de bonusuri a aparţinut proprietarului companiei. Sports Direct a fost înfiinţată în urmă cu 30 de ani de miliardarul Mike Ashley, patron al clubului Newcastle United. Ashley controlează încă aproape două treimi din companie şi are o avere de peste 2 miliarde de lire sterline.

În urmă cu patru ani, angajaţilor cu normă întreagă aflaţi în companie cel puţin din 2008 le-au fost promise bonusuri în acţiuni dacă se atingeau ţintele de profit în 2009. După ce compania a înregistrat rezultate bune în 2009, angajaţii au primit acţiuni, condiţionate la vânzare, reprezentând 25% din salariul de bază.

Acţiunile SportsDirect au crescut puternic până anul trecut, când angajaţii a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°