Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Constantin Grăjdan, fostul director al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), care a susţinut printr-o adresă trimisă instanţei supreme că prejudiciul provocat în dosarul "Trofeul Calităţii" nu există. Grăjdan este acuzat de favorizarea infractorului.
Procurorii anticorupţie arată că, pe data de 22 mai 2012, Balaban Grăjdan Constantin Adrian, în calitate de inspector general al I.S.C., a emis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care I.S.C. contesta existenţa prejudiciului în cauza penală aflată în curs de judecare privind pe inculpaţii Irina Paula Jianu, Gasparovici Diana, Năstase Adrian, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Mihail Cristian Vasile.
Grăjdan a emis adresa respectivă la doar 2 zile de la numirea sa în funcţie, înainte de preluarea efectivă a atribuţiilor specifice funcţiei de inspector general al I.S.C. Documentul a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale, a normelor interne privind circuitul documentelor şi într-un sens contrar intereselor legitime ale I.S.C., mai arată DNA.
Grăjdan ar fi premeditat această faptă, deoarece primele ordine emise în calitatea sa de inspector general al ISC vizau exclusiv facilitarea transmiterii către instanţă a acestei adrese prin care îi favoriza pe inculpaţii judecaţi de instanţa supremă.
Conform documentului semnat de Grăjdan, I.S.C. nu ar fi înregistrat nici un prejudiciu financiar-contabil şi nu s-ar fi putut constitui parte civilă în procesul penal, invocând în sprijinul afirmaţiilor făcute, printre altele, un Raport al Curţii de Conturi pentru anul 2004 care nu există.
Efectele adresei lui Grăjdan au fost înlăturate ca urmare a adresei de revenire transmisă de către I.S.C. Grăjdan a fost demis din funcţie.
În dosarul Trofeul Calităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a obligat pe inculpaţii