Cândva, într-o producţie studenţească, descopeream cu încântare o tânără frumoasă, cu glas superb, „încărcat” şi expresiv, trăind ardent sentimentele cuprinse în aria din Rusalka de Dvorak – a fost prima mea întâlnire cu soprana Laura Tătulescu, „simţind”, încă de atunci, că se va afirma curând într-o carieră importantă.

Din fericire, „premoniţia” s-a confirmat imediat după absolvirea Universităţii de Muzică din Bucureşti, când printr-o conjunctură favorabilă a evoluat într-un recital la Viena şi a fost fost probabil prima solistă din România angajată la celebra Staatsoper, după începerea stagiunii, atrăgând imediat atenţia comentatorilor, distribuită în roluri tot mai generoase, devenind, rând pe rând Tebaldo, Bastienne, Musetta, Despina, Sophie, Marzelline, Pamina sau Susanna.

Având privilegiul să cânte alături de „monştri sacri” ai liricii mondiale, sub baghete vestite, a „furat” de la fiecare câte ceva, acumulând şi câştigând enorm în calitate, în maniera de a interpreta un rol, de a transmite publicului întreaga gamă de stări şi gânduri proprii fiecărui personaj, deopotrivă vocal şi scenic. Pasul următor a fost invitarea sa la Los Angeles, în noua producţie cu Gianni Schicchi de Puccini, prin care faimosul Woody Allen marca debutul ca regizor de operă, presa americană scriind elogios doar despre interpretul principal (renumitul Thomas Allen) şi… despre Laura Tătulescu (cuplu care a apărut şi pe coperta unei renumite reviste de specialitate), aşa cum s-a petrecut şi în Italia, la Spoletto, unde acel spectacol a fost prezentat în cadrul tradiţionalului festival. Apoi a devenit solistă a unei la fel de vestite Opere – cea din München -, unde a adăugat în repertoriu numeroase roluri, diverse şi ofertante – Adina, Gretel, Zerlina, Karolka, Echo -, reluând totodată creaţiile de succes în special în partituri mozartiene, aplaudată deopotrivă în rolul princi