Deşi pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Biroului permanent Judeţean al PDL Constanţa a fost un singur punct – situaţia OSV-urilor, un alt subiect ,,sensibil” s-a încercat a fi adus în discuţie. Este vorba despre mandatul de consilier municipal rămas vacant de mai bine de şapte luni, situaţia fiind generată de plecarea în Parlamentul României a lui Florin Gheorghe care a obţinut un mandat de deputat.
Prezent într-o ediţie recentă a emisiunii Radiografia Zilei – difuzată de Litoral TV, preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa, senatorul Christian Gigi Chiru, declara că desemnarea reprezentantului PDL în Consiliul local Municipal Constanţa se va face în urma unei competiţii interne, colegii de partid fiind cei care, prin vot, ar decide cui încredinţează mandatul. Atât Chiru, cât şi preşedintele interimar al filialei municipale PDL Constanţa, Constantin Chirilă, au confirmat că ,,bătălia” se va da între patru aspiranţi: Daniel Boanfă, Adrian Doxan,Stelian Gima şi doctorul Aurelian Ivaşcu.
Testul rezistenţei
Asta a fost la început, pentru că, între timp, unii încep să se plictisească să aştepte scrutinul mult promis sau poate au înţeles că, de fapt, situaţia se tergiversează, se ,,testează” rezistenţa pretendenţilor, astfel încât în final să rămână ,,cel dorit” de anumiţi lideri judeţeni ai PDL Constanţa.
După cum spuneam la începutul materialului, şi la şedinţa de joi, 17 iulie, preşedintele filialei municipale PDL Constanţa, Constantin Chirilă, a readus în discuţie nominalizarea viitorului consilier municipal democrat-liberal însă, sub pretextul că unii dintre aspiranţi nu erau de faţă, decizia s-a amânat iarăşi. De altfel, tărăgănarea marca PDL Constanţa n-ar fi o premieră în peisajul politic local, iar delăsarea poate fi şi ea considerată o caracteristică a formaţiunii respective, dacă ne amintim de situaţii similare la nivel local