O autoare şi un roman care mi-au inspirat o simpatie spontană. O lectură emoţionantă. Este vorba despre Cheia din Smirna (Editura Meteor Press, 2013, traducerea din portugheză Pavel Mocanu – ediţia originală a apărut în 2007, sub titlul A Chave de Casa), carte a unei scriitoare necunoscute la noi: Tatiana Salem Levy. Născută în 1979, la Lisabona, din părinţi evrei, emigraţi din Turcia în Brazilia; comunişti fiind, în timpul dictaturii militare fug şi din Brazilia. Foarte tare. Fata lor studiază literatura la Universitatea din Rio de Janeiro, obţine un doctorat în literatură, scrie un studiu foarte serios despre Blanchot, Foucault şi Deleuze, ei da, aşa mai merge, dar debutează în proză cu acest roman. Mi-nu-nat, scurt pe doi. De ce? Pentru că este o poveste simplă, întinsă pe trei generaţii şi trei continente. Pentru că o frumoasă idilă amoroasă – erotico-sexoasă, pe alocuri foarte fierbinte – se conjugă fericit şi firesc cu drama unei familii de evrei persecutaţi peste tot pe unde ajung. Din vremea Inchiziţiei iberice pînă la nazismul german şi dictaturile de dreapta din Portugalia şi Brazilia. Să fii peste tot şi niciunde. Unde te refugiezi? În tine însuţi, în emoţiile pe care viaţa le oferă tututor. Bogaţi sau săraci, tineri sau bătrîni. Scriitură alegră, nervoasă, compoziţie savant orchestrată pe mai multe niveluri epice. O carte deja cu traiectorii internaţionale, sperăm ca succesul să nu schimbe destinul unei autoare cu mare potenţial. După şapte ani de peregrinări prin SUA şi Franţa, s-a întors la Rio. Doar acolo, zice autoarea, este ea. Dacă nu se înţelege bine despre ce vorbesc, puteţi citi cartea Tatianei Salem Levy pe îndelete, nu neapărat pe nerăsuflate. Este o prozatoare de forţă, precum Mansfield, Atwood, Murdoch sau, mai nou, Shafak & Oxanen, care chiar au ce să comunice, nu doar să se fîţîie de la un tîrg de carte la altul. Cheia din Smirna ar