Săptămîna trecută, între 12 şi 14 iulie, a avut loc la Universitatea din Heidelberg reuniunea româniştilor din Germania, cărora li s-au alăturat universitari din Iaşi, Sibiu, Timişoara şi Bucureşti. Cel care a avut iniţiativa constituirii unei reţele a specialiştilor în studii româneşti din spaţiile culturale de limbă germană este Iulian Costache, lector dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Dorind să adune laolaltă pe toţi cei preocupaţi de limba, literatura şi cultura din România, Iulian Costache – sprijinit de un consorţiu universitar alcătuit din principalele universităţi din ţară: Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Timişoara, precum şi de Ambasada României la Berlin – a demarat un proiect ambiţios, a cărui principală misiune este „stimularea construirii unei comunităţi academice integrate, printr-un dialog intercultural intensificat, în spirit european, pe baza realizării unei platforme comune şi a unei cooperări academice consolidate în domeniul studiilor româneşti, cu participarea profesioniştilor din patru ţări: Germania, Austria, Elveţia şi România.“ Beneficiind de prezenţa unor personalităţi precum Klaus Heitmann, Ilina Gregori, Gerhardt Csejka, Anke Pfeifer, profund legate de cultura română prin întreaga lor activitate, reuniunea de la Heidelberg a fost cea de-a doua etapă a constituirii acestei reţele, după întîlnirea de la Berlin, din martie a.c., organizată la iniţiativa Ambasadei României la Berlin, în parteneriat cu Universitatea Humboldt din Berlin, Institutul de Limbi Romanice şi ICR Berlin.
Deşi a debutat prin reunirea specialiştilor din domeniul filologiei (lingvistică, literatură, traductologie), reţeaua româniştilor a fost gîndită ca un sistem deschis, non-linear şi non-ierarhic, deschis şi experţilor din domeniile ştiinţelor socio-umane precum istoria, antropologia, filozofia, studiile culturale, politologia, ş