Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directoarea unei grădiniţe, demisă şi cercetată penal pentru luare de mită

Publicat in Gandul, vineri 19 iulie 2013 · ·

Directoarea unei grădiniţe din Arad a fost demisă, după ce procurorii au anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) că aceasta este cercetată penal pentru luare de mită, primind bani de la părinţi pentru înscrierea copiilor şi pentru a se constitui un fond pentru cheltuielile unităţii.

Reprezentanţii ISJ Arad au anunţat, vineri, că au demis-o pe directoarea Grădiniţei PP14, din zona centrală a municipiului Arad, după ce instituţia a primit o informare de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad privind un dosar de urmărire penală deschis pe numele cadrului didactic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Conform acestei informări, directoarea este cercetată pentru luare de mită. Procurorii au fost sesizaţi de către părinţi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Arad, Mariana Tocaciu.

Procurorii arădeni afirmă că directoarea primea bani de la părinţi pentru rezervarea locurilor, înscrierea copiilor şi pentru constituirea unui fond al unităţii de învăţământ, fără să ofere chitanţe. Procurorii nu au făcut publice deocamdată sumele primite şi nici alte informaţii din anchetă.

"S-a început urmărirea penală pentru luare de mită în formă continuată. Sunt foarte multe probe de administrat şi aproximativ 180 de martori de audiat", a declarat procurorul Dan Ursu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Consiliul de Administraţie al ISJ a decis încetarea detaşării din funcţia de conducere a directoarei, aceasta fiind înlocuită.

Conform ISJ, la finalul anchetei procurorilor, dacă directoarea se va dovedi nevinovată, va putea reveni pe funcţie.

În fiecare an, pentru Grădiniţa PP14 există mai multe solicitări de înscrieri decât locuri disponible.

Directoarea unei grădiniţe din Arad a fost demisă, după ce procurorii au anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) că aceasta este cercetată penal pentru luare

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 36 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°