Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, a finalizat cercetările privind acuzaţiile aduse mai multor şefi din Poliţia Română, printre care şi directorul adjunct Florentin Robescu. O listă apărută în presă arată că aceştia ar fi primit, în 2009, sticle cu băutură şi peşte de la poliţiştii din Constanţa. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că ar fi fost vorba despre cadouri de Crăciun, care nu au mai fost trimise la Bucureşti.
"Lista prezentată în mass-media este o însemnare din luna decembrie a anului 2009 aparţinând comisarului şef Aurelian Pavel, şeful structurii de combatere a crimei organizate din cadrul IPJ Constanţa. Având în vedere perioada de timp care a trecut de la momentul realizării acelui înscris, echipa de control nu a putut stabili cu certitudine dacă respectivele produse au fost trimise şi primite de către ofiţerii nominalizaţi", arată MAI într-un comunicat de presă.
Pe lista publicată într-un material publicat de enational.ro apar numele chestorului Florentin Robescu, adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorului Claudiu Cucu, directorul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate şi adjunctul acestuia, chestorul Constantin Bolboşanu, al chestorului Cătălin Dragotă, fost director al Poliţiei Capitalei, în prezent şef al Direcţiei de Ordine şi Siguranţă Publică, al chestorului Tache Bocănială, fost adjunct al Poliţiei Române, şi cel al comisarului şef Liviu Ungureanu. Aceştia au fost audiaţi de Corpul de Control.
"Pentru eliminarea oricăror suspiciuni care ar putea plana asupra probităţii morale a ofiţerilor menţionaţi în acel înscris, propunerea Corpului de control al ministrului a fost aceea de a trimite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie raportul cu rezultatele acestei verificări, în vederea continuării cercetărilor", mai informează MAI.
De asemenea, mai mulţi şe