Cu Pluviografii. O istorie a culturii române de la Ploiești (Ed. Paralela 45, Pitești, 2012, 456 p.), Dan Gulea, cunoscut pentru cartea lui despre avangardă (Domni, tovarăși, camarazi. O evoluție a avangardei române, 2007) și aducînd surpriza reconstituirii dosarului piesei pierdute a lui Caragiale cu personaje din piesele știute (I.L. Caragiale, Titircă, Sotirescu & Cie, 2012) adaugă o nouă piesă demersurilor lui culturale, care îl semnalează deja ca pe un autor cu gustul surprizei, dar și al reconstrucției benedictine.
Noua carte, cu titlu de aspect meteorologic, dar cu descifrări îndestulătoare în subtitlu, propune o schemă de tratare originală a istoriei orașului în care trăiește, descifrîndu-i trecutul cultural în termenii reflexelor sale beletristice sau/și a consemnărilor sale în orizontul reflectărilor culturale din cele mai diverse domenii. Sîntem în orizontul unei cărți de aparență sprințară, dar cu ambiții sistematice, pe care o leagă fire rezistente de păianjen de Pseudokynegetikos, faimosul eseu de mare rafinament al lui Alexandru Odobescu. Înscris pe această orbită, opul consistent al lui Dan Gulea scoate, cumva, din insolitarea sa opusculul odobescian, înscriindu-și propria lucrare într-un program al literaturii de rafinament și de fină erudiție, marginal prin însăși poziționarea sa față de mainstream-ul literaturii, însă stîrnind deplin curiozitatea, indiferent de momentul istoric al receptării… Chiar dacă între Odobescu și Dan Gulea se mai pot înseria cîteva nume de autori și de opere, sîntem într-una dintre subtradițiile culturale românești esențialmente alexandrină și „franțuzită“, rezervată degustătorilor de arome rare. Că este vorba despre un eseu și nu, cum pare să indice titlul despre o istorie în sensul asumării programatice a metodei și a țelurilor istoriografice pare să ateste faptul că Pluviografiile încep abrupt, fără ped
