Sezonul 2013-2014 al Ligii I la fotbal a debutat vineri, 19 iulie, pe Stadionul "Dan Păltinişanu" din Timişoara. În primul meci al etapei, ACS Poli Timişoara a învins echipa Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0. Puţin a lipsit ca bucureştenii să plece din Banat cu o înfrângere la scor de neprezentare.
Încurajaţi din tribune de aproximativ 15.000 de oameni - mai puţin galeria tradiţională, înlocuită de un grup de 300 de suporteri -, Poli a început partida în forţă, putând deschide scorul chiar în primul minut, când lovitura de cap a lui Şeroni a trecut puţin pe lângă poartă. Au urmat două ocazii ale oaspeţilor şi faza din minutul 29, când timişoreanul Szekely a intrat în careu, a încercat să-l dribleze pe portarul Naumovski, dar acesta din urmă l-a faultat. Arbitrul Colţescu a dictat fără ezitare lovitură de pedeapsă. Spre dezamăgirea spectatorilor, Trandu a trimis mingea peste poartă de la 11 metri. După câteva minute, tânărul Bărbuţ, poate cel mai activ polist, a centrat de pe partea dreaptă, Şeroni a recentrat în centrul careului, iar Szekely a marcat cu o lovitură de cap în dreapta portarului.
La pauză, antrenorul "câinilor" a făcut două modificări, iar Dinamo a început o dominare lipsită de ocazii. Marile ocazii ale celei de-a doua reprize au aparţinut tot timişorenilor, care au marcat golul de 2-0 prin Bărbuţ, în minutul 63, după un sprint de peste 50 de metri. Dinamoviştii au scăpat la limită de un al treilea gol, după ocazia lui Trandu, care a şutat în portarul advers dintr-o poziţie excelentă, după o acţiune a lui Nanu.
ACS Poli debutează în prima ligă într-un stil entuziasmant şi devine primul lider al campionatului. Spectacolul a revenit pe "Dan Păltinişanu", timişorenii au din nou o echipă care-i aduce în număr mare la stadion. Doar peluza sud pare mai tristă, micuţa şi inimoasa galerie nou-formată nereuşind încă să umple golul lăsat