Braţul lung al justiţiei – formulă pe care am auzit-o de nenumărate ori – l-a ajuns, în cele din urmă, pe Omar Hayssam, fugarul din România cel mai căutat de Interpol. Sirianul (n. 1963) cu cetăţenie română a fost găsit vinovat în cazul răpirii celor trei jurnalişti români, în aprilie-mai 2005, în Irak, şi condamnat pe 13 iunie 2007, în contumacie, la pedeapsa maximă de 20 de ani de privaţiune de libertate. Doar că, după ce fusese eliberat din arest pe motiv de boală în 26 aprilie 2006, pe 30 iunie a reuşit să fugă din ţară – ascuns „într-o navă care transporta oi”, dacă e să-l credem pe preşedintele Traian Băsescu; „ca un domn, prin aeroport, fără probleme”, dacă e să-i dăm crezare sirianului. Imediat după ce l-au scăpat printre degete, şefii serviciilor de informaţii & Procurorul General al României şi-au dat demisia de onoare; şi abia în 2012 a fost ratificat – cu Siria, unde fugarul se afla „bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei” (T. Băsescu) – tratatul de extrădare. Punct [ochit, punct lovit].

Or, acelaşi braţ se poate transforma peste noapte într-o mână-scurtă a justiţiei, după cum reiese din recenta vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău. La nici una dintre întâlnirile oficiale – cu omologul său, preşedintele moldovean Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă sau cu spicherul Parlamentului Igor Corman; ca să nu mai pomenesc de „baia de mulţime” de la Leogrand cu societatea civilă, unde a pus degetul pe rană, afirmând ritos că justiţia coruptă este principala problemă a Republicii Moldova – omul de stat român nu şi l-a „revendicat”, dacă tot a bătut atâta drum până la noi, pe Valeriu Guma, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare la Bucureşti, şi bine-mersi deputat PD la Chişinău. Înţeleg că parlamentarul nostru nu a seche