Islanda este gata sa renunte la planurile de aderare la Uniunea Europeana /UE/. Aflat intr-o vizita la Bruxelles, noul premier al tarii, Sigmundur David Gunnlaugsson, a anuntat ca decizia privind aderarea la UE se amana cel putin pana la toamna si va depinde de rezultatele referendumului. Tinand cont de opiniile locuitorilor insulei, acest lucru inseamna practic renuntarea la integrarea europeana, noteaza cotidianul rus Kommersant.
Vizita premierului islandez la Bruxelles este prima sa deplasare in strainatate in noua functie, pe care o ocupa din aprilie acest an. In timpul unei conferinte de presa comune, seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a amintit oaspetelui despre parcursul tarii insulare catre aderarea la UE, proclamat de predecesorul lui Gunnlaugsson, Johanna Sigurdardottir. “Trenul pleaca. Este in interesul nostru comun ca decizia finala sa fie luata cat mai repede”, a spus Barroso.
Potrivit Kommersant, ingrijorarea sefului Comisiei Europene nu este una intamplatoare: dupa ce la putere in Islanda au venit fortele de centru-dreapta, Reykjavikul a franat practic negocierile in vederea aderarii la UE. Potrivit expertilor, noua putere islandeza fie isi va revoca in totalitate candidatura, fie va incerca sa prelungeasca la maxim procesul de negocieri.
“In 2009, pe valul crizei economice, la putere in Islanda au venit forte care vedeau salvarea in integrarea europeana, mai ales ca sistemele economic si de drept ale tarii sunt foarte apropiate de UE”, aminteste expertul rus Tatiana Seniavskaia. Cu toate acestea, dupa cum constata in prezent experta, “cetatenii islandezi nu au observat vreo legatura intre integrarea europeana si imbunatatirea situatiei economice”. “Dimpotriva, in ultimii ani atitudinile eurosceptice s-au accentuat”, precizeaza Seniavskaia pentru Kommersant.
Anterior se anunta ca Islanda, ca