Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei jurnaliști răpiți în Irak, a declarat că vestea aducerii în țară a lui Omar Hayssam este îmbucurătoare şi că aşteaptă declaraţiile răpitorului.
"Cred că este o veste bună pentru noi toţi. Mă bucur că s-a întâmplat aşa ceva. Că, în sfârşit, un infractor de talie mare din România este adus în ţară, după ce a fost scos. M-aş bucura foarte tare dacă l-aş auzi povestind, inclusiv despre cum s-a derulat contrabanda cu armament. Ne-ar putea povesti multe. Să sperăm că i se dă voie", a declarat Ovidiu Ohanesian la Realitatea TV.
CITIȚI ȘI: OMAR HAYSSAM a fost predat autorităților române. El are de executat o pedeapsă de 20 de ani de închisoare
Acesta a adăugat că ar vrea să știe cine l-a scos din România pe Omar Hayssam.
"S-au făcut multe speculaţii. Nu ştim foarte clar. Cum a reuşit el să facă avere în avere, ce politicieni l-au ajutat şi listele cu angajaţii lui din toate structurile statului. Veţi vedea cum a reuşit un terorist să manevreze jumătate din România. Să ne dea nume, în ce operaţiuni speciale a fost implicat?", a mai spus Ohanesian.
DETALII: CUM a reușit OMAR HAYSSAM să fugă de sub nasul autorităților române
CITIȚI ȘI:DELAPIDARE. „Teroristul” Omar Hayssam a fost trimis în judecată în dosarul Manhattan. Prejudiciul: 20 de milioane de euroExtrădarea lui Omar Hayssam, negociată la BucureştiDirectorul SRI: "Omar Hayssam îşi va ispăşi pedeapsa în România" EXCLUSIV. Dedesubturile fugii lui Omar Hayssam: „Suntem pregătiţi să sacrificăm orice!”