"Îmi doresc cu ardoare să trăiesc"
Bună ziua,
Mă numesc Comănici Silvica, locuiesc în satul Deduleşti de lângă Râmnicu Sărat şi am 37 de ani. Toată viaţa am avut probleme de sănătate, care au dus la deteriorarea modului meu de a mă deplasa. Am fost operată de mai multe ori, iar în urmă cu 10 ani s-a decis ca ambele şolduri să îmi fie înlocuite cu proteze. Astăzi mă aflu într-o situaţie disperată, deoarece una dintre proteze s-a desprins şi riscă să îmi perforeze organele. Acest fapt se poate întâmpla practic în orice minut, iar în momentul în care inevitabilul se va produce, eu voi muri.
Am nevoie urgent de 20.000 euro pentru achiziţionarea a două grefe de os, o intervenţie chirurgicală şi recuperare postoperatorie, doar aceste produse şi demersuri îmi pot salva viaţa. Locuiesc cu bunica, ea m-a crescut de când părinţii mei s-au despărţit.
Ştiu că sunt oameni cu mai multe nevoi decât mine, dar fără aceste proteze şi fără această intervenţie chirurgicală, risc să îmi înrăutăţesc starea de sănătate şi să îmi pun în pericol viaţa. În maximum o lună trebuie să fiu operată, altfel risc să fac o infecţie puternică în organism care va duce la decesul meu. Starea mea de sănătate se agravează de la o zi la alta. Îmi doresc cu ardoare să trăiesc. Nu mă interesează dacă după această intervenţie voi merge sau cum voi merge, important este că voi trăi.
În speranţa că voi fi înţeleasă şi ajutată, mă puteţi contacta la adresa de mai jos sau la telefon 0743/05.78.18.
C. I. seria XZ nr. 342909, CNP 2760513104968, emis de SPCLEP Râmnicu Sărat la 27.06.2007.
Cont deschis pe numele COMĂNICI SILVICA, la Bancpost Agenţia Râmnicu Sărat, cont RO71BPOS10101827398RON01.
COMĂNICI SILVICA - sat Deduleşti, com. Topliceni, jud. Buzău
(Scrisoarea este însoţită de un dosar medical)
Povestea mea
Mă numesc L