Dacă nimeni n-ar fi concediat în următorul an şi nici unul dintre şomerii actuali nu şi-ar mai viza lunar carnetul am avea şomajul aproape zero. Dacă toată populaţia de la ţară ar fi racordată mâine la utilităţi inflaţia ar fi poate dublă. Iar dacă şomajul şi inflaţia sunt indicatori mincinoşi, există alţii care să reflecte mai fidel realitatea?

Multă lume când aude de şomaj se gândeşte că indicatorul respectiv reflectă numărul celor care ar fi în stare să muncească dar nu îşi găsesc un loc de muncă. Fals, e vorba doar de numărul celor care şi-au căutat „în mod activ” un loc de muncă în ultimele 4 săptămâni. Nu te preziniţi lunar pentru viză, nu te numeşti şomer chiar dacă n-ai un loc de muncă. Mulţi care ies din plată la încheierea perioadei de şomaj dispar la rândul lor de pe radarul Statisticii. Dovadă, sunt doar 731.000 de şomeri în România dar numai 4,36 milioane de angajaţi „stabili” (angajaţi la companiile cu cel puţin 4 salariaţi şi care au muncit cel puţin 22 zile pe lună) la o populaţie ocupată de 9 milioane. Aici se mai pot adăuga cei cu diferite alte tipuri de contracte, liber-profesioniştii (până la 5,1 milioane) mai punem lucrătorii din agricultură şi munca la negru şi obtinem 6,1 milioane salariaţi, ca în ultima raportare a Statisticii privind ocuparea şi şomajul.

Aproape 3 milioane de persoane din populaţia activă nu sunt însă nici angajaţi, nici şomeri cu acte în regulă. Între 2008 şi 2013 s-au pierdut aproape 500.000 de locuri de muncă ( de la 4,8 milioane persoane în companiile cu cel puţin de 4 angajaţi s-a scăzut la 4,3 milioane) dar şomajul oficial a avansat cu numai 114.000 persoane (de la 617.000 la 731.000). De ce ne tot cramponăm atunci doar de acest indicator din moment ce nu reflectă realitatea din piaţa muncii? N-ar fi mai onest să anunţăm odată cu şomajul şi locurile de muncă „stabile” prin compararea cu o perioadă de re