Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omar Hayssam a fost adus în România. Vezi REACȚIA JURNALIȘTILOR răpiți

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 iulie 2013 · ·

Ovidiu Ohanesian și Marie Jeanne Ion, doi dintre cei trei jurnaliști răpiți în Irak, au declarat astăzi, după aflarea veștii că Omar Hayssam a fost adus în țară, că speră ca declarațiile sirianului să aducă lumină asupra cazului.

Marie Jeanne Ion și Ovidiu Ohanesian, doi dintre jurnaliștii români răpiți în Irak

Ovidiu Ohanesian

"Pentru mine, e doar un pas normal din punctul de vedere al unui sistem de justiţie care funcţionează într-o societate civilizată. Şi, este adevărat, trebuie să remarc că a fost făcută o promisiune şi s-a respectat, deşi foarte puţină lume credea. Vom vedea ce se întâmplă pe viitor, am văzut declaraţiile oficiale şi este clar că îşi va ispăşi pedeapsa. Sper şi eu, ca toată lumea, ca şi colegii mei, să se afle dedesubturile acestei drame. Pentru noi asta a fost, o dramă. Îmi aduc aminte cum era să mor, aşa că aş cam vrea să ştiu de ce am ajuns în situaţia respectivă. Asta mă interesează. Pe mine nu mă interesează jocurile politice care s-au făcut în jurul acestei poveşti, şi nu m-au interesat niciodată", a declarat, pentru mediafax.ro, Marie Jeanne Ion.

Ovidiu Ohanesian: "Ne-ar putea povesti multe. Să sperăm că i se dă voie"

"Cred că este o veste bună pentru noi toţi. Mă bucur că s-a întâmplat aşa ceva. Că, în sfârşit, un infractor de talie mare din România este adus în ţară, după ce a fost scos. M-aş bucura foarte tare dacă l-aş auzi povestind, inclusiv despre cum s-a derulat contrabanda cu armament. Ne-ar putea povesti multe. Să sperăm că i se dă voie", a declarat Ovidiu Ohanesian la Realitatea TV.

CITIȚI ȘI: OMAR HAYSSAM a fost predat autorităților române. El are de executat o pedeapsă de 20 de ani de închisoare

Acesta a adăugat că ar vrea să știe cine l-a scos din România pe Omar Hayssam.

"S-au făcut multe speculaţii. Nu ştim foarte clar. Cum a reuşit el să facă avere în avere,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 59 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 10 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°