Bărbatul din Mirceştii Noi, acuzat că şi-a înjunghiat fratele, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, care îl acuză de tentativă la omor. Ieri, Alexandru Stanciu, de 61 de ani, a fost prezent în faţa magistraţilor de la Tribunalul Vrancea pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv.
Conflictul, în urma căruia bărbatul şi-a ieşit din minţi şi era să îi ia viaţa fratelui său, a izbucnit duminică seara, în casa mamei lor. Mama celor doi bărbaţi a fost cea care a sunat la poliţie atunci când a văzut că nu îi poate despărţi pe fiii săi. Probabil şi din cauza consumului de băuturi alcoolice, Alexandru l-a înjunghiat pe fratele său, Mitică dar şi în urma unor discuţii legate de moştenire. Victima a ajuns la spital pentru a fi operată, iar agresorul şi-a petrecut noaptea la un consătean, căruia i-a spus că a avut o altercaţie cu fratele său. După ce a fost prins de anchetatori, suspectul a fost adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru a fi audiat, fiind iniţial reţinut pentru 24 de ore, apoi arestat pentru 29 de zile. În faţa procurorilor, Mitică, bărbatul care era să fie ucis, a declarat că se constituie parte civilă în proces cu suma de 100.000 de lei, daune morale şi materiale.
Bărbatul din Mirceştii Noi, acuzat că şi-a înjunghiat fratele, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, care îl acuză de tentativă la omor. Ieri, Alexandru Stanciu, de 61 de ani, a fost prezent în faţa magistraţilor de la Tribunalul Vrancea pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv.
Conflictul, în urma căruia bărbatul şi-a ieşit din minţi şi era să îi ia viaţa fratelui său, a izbucnit duminică seara, în casa mamei lor. Mama celor doi bărbaţi a fost cea care a sun