Ionuţ Negoiţă a discutat ieri cu elevii lui Mulţescu, înainte ca aceştia să plece spre Timişoara, iar pentru a-i stimula le-a promis că în două zile le va vira câte 5.000 de euro. Nu este vorba de vreo primă, ci de plata restanţelor salariale
„Câinii” au intrat pe 15 iulie în cea de-a treia lună fără niciun salariu încasat
Acum o săptămână, conducerea a virat prima promisă pentru victoria din deplasare cu CFR Cluj (1-0), din luna aprilie
Primul meci din noul sezon vine cu vestea mult aşteptată de către toţi jucătorii lui Dinamo, aceea că, în sfârşit, cardurile de salariu le vor fi alimentate din nou după două luni şi câteva zile. Pe 15 iulie s-au împlinit două luni de când n-au mai încasat niciun ban, astfel că atmosfera printre elevii lui Gigi Mulţescu nu era una foarte de liniştită. Ieri, la Săftica, cu câteva ore înainte ca echipa să plece spre Timişoara, Ionuţ Negoiţă s-a prezentat în faţa echipei şi a ţinut o mică şedinţă.
Acţionarul majoritar al lui Dinamo le-a urat succes pentru jocul de mâine şi, cu scop de mobilizare, le-a promis că în două-trei zile, le va vira o parte din salariile restante. Ce înseamnă „o parte”? Acelaşi Negoiţă le-a explicat că va achita câte 5000 de euro de jucător.
S-a plătit prima pentru victoria cu CFR
Nu numai salariile au intrat în a treia lună de întârziere. Şi primele de victorii stipulate în contractul individual al dinamoviştilor au restanţe semnificative. Chiar dacă este vorba despre sume mici, de ordinul sutelor de euro în cazul unora, ultimul bonus încasat de fotbalişti a fost cel pentru meciul cu CFR Cluj, din etapa a 25-a. Atunci, „câinii” au câştigat în deplasare la Cluj, cu 1-0, prin golul lui Ionel Dănciulescu, iar prima pentru victorie a sosit pe conturile jucătorilor abia acum o săptămână! Nu este prima dată când se ajunge la întârzieri salariale,